În trecut, rata mortalității copiilor era ridicată și mulți copii mureau înainte de a împlini un an de la naștere, așa că a supraviețuirea copilului, peste această vârstă, reprezenta o piatră de hotar importantă pentru copil și părinți. Întregul sat obișnuia să sărbătorească prima zi de naștere a unui bebeluș, împărțind mâncare și urându-i copilului viață lungă și avere. De asemenea, tradițiile desfășurate cu această ocazie aveau darul de ar putea defini cine și chiar ce va fi atunci copilul când va îmbătrâni.
Această tradiție coreeană de a sărbători prima zi de naștere a unui bebeluș sub forma unei ceremonii mărețe poartă numele de Doljanchi (Petrecerea 1-a aniversare).
Scopul principal al ceremoniei este de a binecuvânta copilul cu un viitor prosper și o viață sănătoasă în față. Punctul culminant al ceremoniei se numește Doljabi (돌잡이) și constă în așezarea copilului în fața unei mese cu alimente și obiecte precum șnururi, vopseluri sau pensule de caligrafie, cerneală și bani.
Copilul este apoi îndemnat să ridice un obiect de pe masă. Se crede că obiectele alese de acesta vor prezice viitorul copilului.
Dar Coreea nu este singura țară din Asia în care regăsim acest obicei. După cum este menționat în cartea “Chinese symbolism & Art Motifs, A Comprehensive Handbook on Symbolism in Chinese Art Through the Ages”, Ediția a-IV-a revizuită, scrisă de C.A.S. Williams, încă din vremuri străvechi în China exista obiceiul ca în cea de 100-a zi de la nașterea unui băiat, părinții să organizeze o mare petrecere în timpul căreia copilului i se aduceau pe o tavă diverse obiecte mici de toaletă sau de îmbrăcăminte folosite atât de către bărbați cât și de către femei, urmând ca sărbătoritul să aleagă câteva obiecte, iar obiectele alese de acesta se considerau ca fiind indicii ale caracterului său.
În mod surprinzător, printre obiceriurile tradiționale românești regăsim un eveniment similar practicat și în prezent denumit “”tăierea moțului”, acesta având caracteristici și simbolistică asemănătoare cu cele din cadrul evenimentelor chinezești sau coreene. Principala semnificație a obiceiului românesc este acela de a „prezice” care va fi viitorul celui mic pe baza celor 3 obiecte alese de pe tăviță. Pe de altă parte, tăierea suviței de păr semnifică îndepărtarea fricilor si îl face pe cel mic mai curajos și fără temeri.
Revenind la obiceiul tradițional coreean Doljabi vom sublinia câteva asemănări dintre acesta și obiceiul ”tăierii moțului”:
- Semnificație simbolică:
- Ambele tradiții au o semnificație simbolică și marchează o trecere importantă în viața copilului. Doljabi prezice viitorul copilului, în timp ce tăierea motului simbolizează trecerea de la copilărie la maturitate.
- Evenimente de familie:
- Atât Doljabi, cât și tăierea moțului sunt evenimente de familie care adună rudele și prietenii pentru a sărbători o etapă semnificativă din viața copilului.
- Tradiții culturale:
- Ambele tradiții au rădăcini culturale specifice. Doljabi este o tradiție coreeană, în timp ce tăierea motului poate fi găsită într-o varietate de culturi din întreaga lume, inclusiv în cea românească.
- Ceremonii personalizate:
- Atât Doljabi, cât și tăierea moțului pot fi personalizate în funcție de preferințele și tradițiile familiei. De exemplu, obiectele alese în cadrul Doljabi sau modul în care se desfășoară ceremonia de tăiere a moțului pot varia în funcție de cultura și credințele specifice ale familiei.
- Fotografii și amintiri:
- Ambele ceremonii oferă o oportunitate de a crea amintiri speciale și de a surprinde momente importante prin fotografii și alte mijloace de înregistrare.
Chiar dacă sunt tradiții ce aparțin unor popoare care, istoric vorbind, nu au avut legături directe, asemănările constatate pot face ca cele două ceremonii să se complementeze reciproc într-un mod unic și semnificativ pentru familia sau comunitatea care le sărbătorește.
